Pagini

DEMISIA:

Frontul pentru Renaşterea Armenilor din România cere oficial, începând de astăzi, 10 noiembrie 2009, demisia întregii conduceri a Uniunii Armenilor din România ce se face vinovată de furt şi proastă gestionare a fondurilor DRI.

miercuri, 6 aprilie 2011

Penultima oră: Ştire dă senzaţie de la Agenţia Vântului

Agenţia de presă a Vântului frate cu Guzganul Varujan ne-a trimis o ştire de senzaţie ce se crăcănează de acu' şi pă site-ul Irealităţii Vosganiano-Vântoase.
Cică:
O pensionară din Georgia a lăsat Armenia fără internet

Femeia de 75 de ani din Georgia riscă trei ani de închisoare după ce, în seara zilei de 28 martie, a lăsat Armenia fără internet timp de mai multe ore.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Georgia, Zura Gvenetadze, a declarat că femeia a deteriorat cablurile optice în timp ce săpa după cupru în satul georgian Ksani, potrivit bbc.uk.co. "Ţinând cont de vârsta înaintată a femeii, aceasta a fost eliberată până la terminarea anchetei şi a procesului care va urma", a precizat Zura Gvenetadze.

Cablurile aparţin companiei georgiene Railway Telecom, care furnizează internet în estul Georgiei, Armenia şi Azerbaijan.

Serviciul de internet a fost restabilit abia spre miezul nopţii.“

Apoi, tot dă la agenţia ce-l plăteşte pe celebrul uigabal Varujan Vosganian să scoată Vânturi pe gură, ne-a venit şi rectificarea.
Aşa am aflat că dă fapt nu era vorba de o pensionară ce dădea cu târnăcopu ci, potrivit miliţiei, ori o fost mâna (sau laba) lu' unu', Mihai Hăţuleştian, reţelist născut frate nu făcut, ori a fost capodopera lu' Edi Horasangian, fratele mai luminat la minte a lu' ălălat Horasangian, Bedros os de ros, ce auzise el că Regina Mamă a dat ortu popii Bogdan şi s-a gândit să facă şi iel o faptă bună şi să o dezhume ca să o aibă Uniunea pă post de Bust omagial la răcentu Congres, ori, cel mai pruobabel, e fapta neintenţionată da' bună, a căcănarilor Varujan Vosganian, Sirun Terzian şi Mihai Stepan Cazazian ce, antrenându-se pentru viitorul lor loc dă muncă la ocnele dă la Jilava şi mult prea atenţi la comanda şăfului dă plutoniu, colonelul Berci Margarian, au belit, în avântu lor dă săpători profesionişti, firu roşu ce o lega pă purcica fotomodeală Armine Vosganian dă escursiile la Veneţea.
Vom reveni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu